Mai sarac decat atat
Stupefiati de noua masina a vecinului chelios si gras de la 4, intimidati de zerourile contului din banca al companionului din biroul mic, dar “primitor”, infrigurati datorita umbrei de la vila verisorului infinit mai prost, dar incomensurabil mai norocos, ne condamnam soarta sau tara (“De ce trebuia sa ma nasc in Romania?”) sau politicienii sau divinitatea sau ce mai gasim pe langa tufisul din spatele blocului unde la ora 6 fix cainele pechinez pur sange se usureaza zgomotos. Nu ne permitem casa de vacanta la Predeal, nu ne permitem nici macar vacanta, dar apoi casa. Sportul favorit e clatitul cu privirea la geamurile firmelor “mari”, unde un sacou costa cat salariul pe un an. Cand progeniturile prea pretentioase ajung acasa imbuibate cu fitzele de la scoala si ne cer:”telefon cu camera foto de 2 mp, zoom 4x, mp3 player, card de 1 gb”, le raspundem frustrati: “Nu ne permitem”.
Corect: nu ne permitem toate astea si inca multe altele. Nu ne permitem nici macar ce ne-am putea permite. Nu ne permitem sa o bruscam verbal pe centenara rurala la slujba pascala cand exclama de se clatina universul: “Vai,mama,ce te-ai ingrasat”, pentru ca la 2 metri departare o alta creatura impovarata de decenii sa exclame: “Pft, dar ce-ai slabit”. Nu ne permitem sa ripostam atunci cand gestionara de la alimentara de la colt ne da bomboane expirate in loc de rest pentru a mia oara. Nu avem tupeul sa ridicam capatana revoltata cand imbecilul de sef cu burta de gravida ne ameninta cu concedierea fiindca l-a prins aseara nevasta cu amanta si nu mai gaseste alt fraier pe care sa isi verse nervii. Nu indraznim sa ii spunem sotiei ca s-a uratit in ultimul timp, ca ar trebui sa lasa aerele de adolescenta neinteleasa si sa inceapa sa creada ca oglinzile nu mint. Ne lipseste curajul si puterea de a spune intr-un autentic limbaj romanesc: “Imi bag picioarele”.
