Monolog
Liniste, bat clopotele!!! Le auzi? Raspunde!!! Raspunde, de ce taci? Sau mai bine taci…E un sunet metalic, ce imi cutremura intreaga fiinta, imi raneste timpanul…Si de la sunetul ala blestemat porneste totul: tacerea mea si tacerea ta, durerea ta si nepasarea ta. De ce taci? Ma lasi singur cu gandurile mele ce se succed intr-un ciclu infinit sugrumandu-ma. Trebuia sa ma lasi sa dorm in haos, nu sa ma definesti, sa ma individualizezi, sa ma compui precum un diletant se joaca cu o foaie alba pe care o pangareste si apoi o arunca la cos. Esti un Pygmalion prost, stiai asta? Cati ti-o spun pe secunda? Ah…secunda…timpul…durerea…Si toate trec si iata, priveste copilul pribeag cum se intoarce la tine, catre tine, in tine. Are fata livida si ochii goi si pe buzele lui stau suspendate,aburinde panseuri pe care nu a mai avut sansa sa le imbrace in logos. Pe chipul lui sta imaginea ta. Ma uit la el si simt cum privesc in maretia ta care nu e maretia mea…Eu nu am maretie…Eu sunt doar decadenta si cadere, sunt imaginea ta intr-o oglinda ce deformeaza si urataste si distruge.
