Sweetdecadence’s Weblog

Si Dumnezeu creeaza lumea, nu asa cum o vedem astazi, nu asa cum o modelam astazi. El incropeste o fecioara nestiutoare, candida si ingenua lasata prada vietatilor irationale. Imensa lume e ca o lumanare ce asteapta sa fie aprinsa, ce tanjeste sa arda, sa se consume, sa se stinga. Continuarea e banuita: apare omul, creatia suprema, cumul de spirit si ratiune si carne. Insa chiar si in Edenul prim singuratatea e o povara prea grea.Asa ca Atotputernicul, intocmai ca un artist mistuit de flacara imperfectiunii propriei creatii, desavarseste galactica lucrare cu un strop de feminin, cu ea. Pornesc cei doi pe cararile luminate ale Paradisului, printre pomii roditori si sfarsesc prin a gusta din cunostinta si constiinta.

O, crunta cadere! Sa pasesti pe pamantul inert, nemaculat de nicio traire, de niciun sentiment, de niciun fior. Insa fecioara candida ramane imbatata de melancolia, de tristetea celor doi damnati si gusta cupida din durerea lor, pierzandu-si inocenta in patul durerii. Desigur ca dupa primii doi, apar si restul oamenilor si buni si rai, si tristi si veseli. Se devoaleaza bucuria, fericirea, multumirea. Numai ca sedusa fecioara inca tanjeste dupa acea prima experienta in bratele durerii, dupa voluptatea animalica de la inceput. Fericirea o plictiseste, e monotona si searbada insa durerea…ah,durerea….Durerea o inalta. Asa porneste jocul tristetii, supliciul omenesc, din dorinta unei trecute fecioare masochiste.

Un noi prafuit si calcat in picioare de voi sau tot noi,
Un noi instinctual si animalic ce ne poarta mai departe de noi,
Un noi absent tocmai in noi,
Un noi hapsan ce se automutileaza,
Un noi ce se infrupta din propria decadenta,
Un noi muribund, infect si scabros, un simplu starv,
Un noi ce se estompeaza in eu si restul
Asta suntem noi.

O sete amarnica imi bantuie glandele,

Un dor naprasnic de nimic,

De relaxare,

De suspendare,

De renuntare.

Sunt un betivan

Captiv in cosmarul

De a-si vedea sticla goala,

De a trai cu izul alcoolului

Inecandu-i narile amortite.

Pe portativul pazit de cheia Sol

Si zgariat de linii cincinale

Stau insirate pudice notele.

Cele mai vanjoase se agata

Intr-un gest disperat

De liniile portativului.

Mai raman anorecticele

Care stau incarcerate

De cate doua linii.

Do le priveste de jos

Ca un Atlas muzical

Si fiindca cel mai apropiat e Re

Il intreaba stins:

Ce vrei?

Pentru ca Re sa spuna razand:

Sa fiu Mi.

Tacerea ce se asterne dictatoare

Peste soldateii de plumb arsi

In focul lui “a fi”

E o vampa

Ce se vinde pe nimic

Atunci cand nu mai e nimic…

Tacerea mea nu e tacerea ta

Caci vampa ordinara

Ma insala pe mine cu tine

Si pe noi cu restul

De granule de cafea

Din erzatul ce murdareste ceasca

Din care bea lacom

Cuvantul…

Cercul meu nu e cercul tau. Daca ar fi asa le-am suprapune in disperata incercare de a creea un tub in care sa ne claustram de franturile lugubre care ne inunda existenta. Nici macar nu stiu daca intr-adevar cercul meu e cerc. Poate e un kitsch ce imita Cercul. Daca ar fi veridic s-ar inchide ca sa ma invaluie cu perfectiunea lui. E un impostor, e fals si tradator ca tot ce se taraste prin tarana asta. Unica lui scuza plauzibila ar fi ca s-a spart si lasa sa patrunda prin acea mica fisura un noian de sentimente hulpave ce imi devoreaza fiinta…

Dramatismul umanului este ca tocmai datorita caracterului sau logic si rational, omul ajunge sa fie constient de propria sa limita, de inrauririle care i se aduc actiunilor si inactiunilor sale. Reflectand, el creeaza un model abstract, ideal, utopic in jurul caruia graviteaza realul, cotidianul. Insa este constient pe tot parcursul demersului sau filosofic de bariera insurmontabila care se ridica in incercarea de a atinge purul, absolutul.

Filosofia opereaza cu o multime de concepte, revenind constant asupra notiunii de libertate, caci pe om intotdeauna l-a macinat dobandirea libertatii, cand era privat de ea sau asigurarea parghiilor de conservare a ei, in momentul in care in societate se ajunsese la un nivel avansat de protectie a individului in fata exceselor provenite din partea conducatorilor sai sau celorlalti indivizi. Nu despre aceasta specie de libertate vroiam sa vorbesc, ci despre un alt fel de libertate.

Libertatea si independenta sunt doua notiuni conexe caci independenta este o conditie necesara, dar oare suficienta pentru libertate? In lumea noastra de zi cu zi nu cred ca se poate vorbi despre o reala independenta. Suntem dependenti de parerile celor din jur, de laudele lor pe care ii fortam sa le vomite in fata noastra. Suntem dependenti daca nu de parinti, atunci de prieteni, daca nu de prieteni, atunci de iubiti. Suntem dependenti de privirile lor afectuoase sau incarcate de ura, de reprosurile sau de incurajarile lor, de tot ceea ce ne leaga pe noi de ei. Este o dependenta emotionala care stirbeste din integralitatea libertatii noastre,o transfigureaza. Adesea am reflectat asupra unei intrebari: Cu cat sunt mai libera fata de un puscarias? In final, am fost nevoita sa reformulez intrebarea : Oare sunt mai libera decat un puscarias? Concluzia la care am ajuns, tragica as spune, este ca nu. Poate suna schizofrenic sau epileptic ceea ce spun, dar in mare parte a timpului ma simt mai incatusata decat un ocnas. Cine imi sunt temnicerii? Se cunosc ei. Modul lor de incarcerare este extrem de inteligent, caci se folosesc tocmai de aceasta dependenta emotionala pentru a anihila orice zvacnire de libertate din interiorul meu. Si scriind acestea, constat ca ei manifesta o inteligenta acuta si eu o prostie cronica. Iubirea, dragostea, afectiunea nu se rezuma la dependenta. Dependenta e o stare bolnavicioasa ce survine cand este depasita limita normalului. Deci, prescriptia doctorului este sa se reduca doza de dependenta si sa se creasca doza de afectiune.

And so another day is born from the stillness of the night, light takes its form by chasing away the claws of darkness. In the rough and still sweet smell of morning air lingers a gentle scent of smoke, a trace of the battle that just took place. Remains just ash spread by the wind over the less walked paths or the highways, over the crossroads, over the heights or the gulfs. Sun rises above the abrupt edges of presumptuous mountains, surrounding them with a dim and strange light as if there, on those dangerous slopes lied buried infinite pleasure cropped in a less conventional shape. The light is perverting reality, playing tricks upon the minds of daytime dreamers. And so it begins, another day that will melt itself into another night…

Deunazi recunosteam ceea ce sunt, puteam sa definesc in cateva banale cuvinte ceea ce as putea fiu si sa ma tanguiesc de ceea ce nu as fi putut atinge…Asta era deunazi. Azi, cu suflul sau de nou care duhneste a infect nu pot afirma aceleasi fraze , nu mai reusesc sa simt aceleasi. Ieri, azi, maine… sau povestea lui ieri si cum maine devine azi pentru a se metamorfoza in ieri…O formula consacrata ar fi trecerea implacabila a timpului sau galopul lui “este” spre “a fost”.

-Ce scrii?

-Aaa…nimic, vesnicele mele aberatii. Doar ma cunosti…

-Tot copil ai ramas. Cum ai prezumat ca te-as cunoaste?

-Anii…

-Da, anii…compara anii cu deceniile si deceniile cu secolele cu mileniile si ai sa realizezi cat de putin inseamna anii tai.

-Ma faci sa ma simt ignoranta si pentru asta iti multumesc.

-Copil esti…Si asta e frumos. Sa nu iti doresti sa te schimbi. Dar acum sunt eu copil. E racoare…Ce ai facut?

Si ochii impaienjeniti se intoarsera spre coltul intunecat al incaperii prost luminate unde statea ingramadit un pat hodorogit. Fiori de gheata ii strabateau corpul firav cand constata cu stupoare ca acel ungher de camera era maculat de o silueta inerta. Pupilele dilatate de teama zareau ce mintea, ratiunea nu putea accepta. Contravenea tuturor legilor si totusi… Pe pat zacea ea: moarta, fara vlaga. Patul acesta ce ii fusese leagan si carcera acum ajunsese mormant…

Un cerc nu e o sfera. Un cerc care se roteste suficient de repede in jurul diametrului sau devine o sfera. O infinitate de puncte nu formeaza un cerc. Dar o infinitate de puncte egal departate de un punct fix numit centru formeaza un cerc. La figuri geometrice e simplu: totul se rezuma la punct. Puncte care graviteaza in jurul unui alt punct. Si totusi…un punct numit “El” graviteaza in jurul unui punct numit “Ea”. Si  asa se naste ceea ce este. Din nemiscare, amortire se naste timpul care masoara cat timp se joaca “El” cu “Ea”…